eng flag English
vreau sa devin membru



Reguli si Regulamente » Regulile jocului » bila 8
Regulile de joc WPA
Capitolul 3. Bila 8

Bila 8 se joaca cu 15 bile obiect si bila alba. Grupul de 7 bile (de la 1 la 7 sau de la 9 la 15) trebuie sa fie eliminat inainte ca acesta sa incerce introducerea bilei 8 pentru a castiga. Loviturile se anunta.

3.1 Alegerea loviturii despargere (Lag)
Jucatorul care castiga Lag-ul decide cine va sparge in primul joc. (Vezi 1.2 Loviturile de stabilire a ordinii de joc (Lag)) Formatul standard este spargerea alternativa, dar vezi si Reglementarea 15. Lovituri de spargere consecutive.

3.2 Aranjarea bilelor
Cele 15 bile sunt aranjate cat mai strans in triunghi, cu bila din varf pe punctul de spate si bila 8 asezata imediat sub ea. Cate o bila din fiecare grup de bile se vor aranja in cele 2 colturi inferioare ale triunghiului. Celelalte bile se aseaza la intamplare, fara a folosi scheme intentionate.

3.3 Lovitura de spargere
Urmatoarele reguli se aplica la lovitura de spargere:
  1. bila alba este in mana in spatele liniei de cap
  2. Nici o bila nu se anunta, si bila alba nu trebuie sa loveasca intai o anumita bila.
  3. Daca jucatorul introduce o bila si nu comite fault, ramane la masa, si masa ramane deschisa. (Vezi 3.4 Masa deschisa/Alegerea grupului de bile)
  4. daca nici o bila nu este introdusa, cel putin 4 bile trebuie trimise in una sau mai multe mante, sau lovitura este spargere ilegala, si jucatorul care vine la masa are optiunea sa:
    1. accepte masa din pozitia in care a ramas, sau
    2. sa sparga din nou, sau
    3. sa il lase pe oponent sa sparga din nou
  5. Introducerea bilei 8 la o spargere legala nu este fault. Daca bila 8 este introdusa, cel care a spart are optiunea sa:
    1. repozitioneze bila 8 si sa accepte masa din pozitia in care a ramas, sau
    2. sa sparga din nou
  6. Daca la spargere jucatorul introduce bila 8 si bila alba, oponentul are optiunea sa:
    1. repozitioneze bila 8 si sa continue cu bila alba in mana in spatele linei de cap, sau
    2. sa sparga din nou
  7. Daca orice bila obiect este trimisa in afara mesei, este fault; aceste bile raman in afara jocului (cu exceptia bilei 8 care se repozitioneaza); jucatorul care vine la masa are optiunea sa:
    1. accepte masa din pozitia in care a ramas, sau
    2. sa aiba bila alba in mana in spatele liniei de cap
  8. Daca la spargere se comite un fault nelistat mai sus, jucatorul care vine la masa are optiunea sa:
    1. accepte masa din pozitia in care a ramas, sau
    2. sa aiba bila alba in mana in spatele liniei de cap
3.4 Masa deschisa/Alegerea grupurilor de bile
Inainte ca grupurile sa fie alese, masa se cheama "deschisa", si inainte de fiecare lovitura, jucatorul trebuie sa anunte bila vizata. Daca introduce legal bila anuntata, grupul din care face parte aceasta devine al sau, iar celalalt grup este atribuit oponentului. Daca nu reuseste sa introduca legal bila anuntata, masa ramane deschisa si celalat jucator vine la masa. Atunci cand masa este "deschisa", orice bila obiect poate fi lovita prima, cu exceptia bilei 8.

3.5 Continuarea jocului
Jucatorul ramane la masa atat timp cat introduce legal bile anuntate, sau castiga jocul prin introducerea bilei 8.

3.6 Lovituri care necesita anuntarea
La fiecare lovitura cu exceptia spargerii, loviturile trebuie anuntate, asa cum este explicat la 1.6 Lovitura anuntata. Bila 8 poate fi anuntata doar dupa ce grupul de bile al jucatorului aflat la masa a fost eliminat. Jucatorul poate anunta si "lovitura de siguranta", caz in care oponentul intra in joc la sfarsitul loviturii si orice bila obiect introdusa la o lovitura de siguranta ramane introdusa.

3.7 Repozitionarea bilelor
Daca bila 8 este introdusa sau trimisa in afara mesei la spargere, ea va fi repozitionata sau bilele vor fi rearanjate. (Vezi 3.3 Lovitura de spargere si 1.4 Repozitionarea bilelor.) Nici o alta bila nu se repozitioneaza vreodata.

3.8 Pierderea jocului
Jucatorul pierde jocul daca:
  1. comite fault la introducerea bilei 8;
  2. introduce bila 8 inainte de eliminarea grupului sau;
  3. introduce bila 8 in alt buzunar decat cel anuntat; sau
  4. trimite bila 8 in afara mesei.
Acestea nu se aplica loviturii de spargere (Vezi 3.3 Lovitura de spargere)

3.9 Faulturi standard
Daca jucatorul comite un fault, oponentul sau vine la masa. Bila alba este in mana, si jucatorul care vine la masa o poate plasa oriunde pe suprafata de joc. (Vezi 1.5 Bila alba in mana). Urmatoarele sunt faulturi standard la bila 8:
5.1 Bila Alba Introdusa sau trimisa in afara mesei
5.2 Bila gresita intai Prima bila obiect contactata de bila alba la fiecare lovitura trebuie sa apartina grupului jucatorului aflat la masa, cu exceptia situatiei in care masa este deschisa. (Vezi 3.4 Masa deschisa/Alegerea grupului de bile)
5.3 Nici o manta dupa contact
5.4 Nici un picior pe podea
5.5 Bile sarite de pe masa (vezi 3.7 Repozitionarea bilelor)
5.6 Bila atinsa
5.7 Lovitura dubla/bile in contact
5.8 Lovitura condusa
5.9 Bile in miscare
5.10 Pozitionare gresita a bilei albe
5.11 Joc gresit din spatele liniei de cap
5.12 Tacul pe masa
5.13 Jocul in afara randului
5.15 Joc Incet

3.10 Faulturi grave
Pentru faulturile listate la 3.8 Pierderea jocului penalitatea este pierderea jocului curent. Pentru 5.16 Comportament nesportiv, arbitrul va selecta o penalitate adecvata gravitatii faultului.

3.11 Remiza
Daca o remiza intervine, cel care a spart initial va sparge din nou (vezi 1.12 Remiza)

Traducere Dragne Iulian EPBF rules instructor
Copyright Romanian Billiard Association
Bucharest Romania